10.12.2007

Democratia comunistilor

Eu unul ma simt tare bine in tara asta. Spre deosebire de altii, care nu au fost la fel de norocosi si care si-au pus toate sperantele intr-un sistem care sa le dea tot ceea ce le lipsea inainte de '89. Unuia libertate de injurat cand statea la coada, fara sa mai fie nevoit sa toarne pe cei care ii tineau istonul, la altul, un porc in cotetul din spatele blocului, la altul moartea sefului care ii tinea de urat nevestei.
Eram mic tare atunci, si drept ca nu aveam nimic. Si nici nu doream prea multe. Iar sperantele le puneam indeosebi in prietenii cu care jucam fotbal prin parcare.
Asa ca tot ce am primit de la Iliescu&co a fost binevenit.
Insa, cu toate ca eram mic, l-am urat pe Ceasca din toata inima. Si pe el, dar apoi si mai ales pe toti cei care i-au sprijinit si consolidat regimul. Si cu patima ii urasc pe cei din urma care mai sint printre noi si ne conduc destinele, tinand acum lectii despre capitalism si democratie. Acuma, ca tin lectii, e una. Dar le mai si pun in practica si ne spun ca suntem prosti ca nu intelegem ca asta e menirea lor.
Asa cred ei ?
Eu cred ca scopul lor in viata e sa faca puscarie si pentru onestitatea cu care au infaptuit comunismul, si pentru demagogia cu care ne-au imbulinat despre democratie.